Intrebarea...

Întrebarea...Cum învățăm copilul mic să răspundă la întrebări?

Am întâlnit părinți care au pus întrebarea, în cadrul ședințelor de consiliere,: „Cum pot să-l fac să-mi răspundă la o întrebare?”sau „De ce nu-mi răspunde la întebare?” 

Ceea ce buie să avem în vedere la un copil de 1-2 ani este dacă acesta este atent și dacă înțelege ceea ce-i cerem. Putem adresa o întrebare cu referire la lucrurile familiare cu care copilul este obișnuit și care să fie cât mai concretă fără a folosi cuvinte pe care acesta încă nu le înțelege. Pentru un răspuns afirmativ sau negativ la o întrebare îi oferim  modelul unor astfel de întrebari si raspunsuri, discutând în fața lui cu un adult. Folosind intrebari despre persoane si lucruri foarte cunoscute din lumea copilului, ca de exemplu.:”Asta e o cana?”; ”Îți e foame?”.

Puneți-i copilului întrebari simple legate de activitatea lui zilnica sau de nevoile curente. Oferiți-i răspunsul corect fie cu ”da” fie cu ”nu”, însoțițile de mișcarea corespunzătoare a capului: acceptați la început numai răspunsul afirmativ sau negativ din cap.

Când copilul poate să vă imite corect, încetați să-i mai oferiți modelul răspunsului. Întrebați-l în timpul jocului ”Vrei mingea?”. Nu i-o dați până nu face semn din cap sau spune”da sau nu”.

Jocuri pe care le puteți juca cu copilu dumneavoastră și la care el să poată răspunde sunt cele de mimă: ( Ex: Punem mâna la ochi și întrebăm: Cine se ascunde aici?, E mama? Răspuns: Da!)

Sunt situații diverse în care se pot folosii întrebările și la care copilul poate răspunde cu afirmativ sau negativ. 

La masă, când îi oferiți copilului o porție de mâncare, înțrebați-l ”Vrei…?”. Așteptați până când copilul răspunde înainte de a-i „da” sau „nu”. Aveți grijă să-l întrebați numai în legătură cu lucruri din care doriți ca el să aleagă.

Oferirea răspunsului trebuie gestionată cu grijă pentru a nu creea un pattern greșit pentru copil, așteptarea răspunsului în loc de oferirea de către copil a acestuia.

            Aveți răbdare și oferiții copilului siguranță și căldură vând grijă la tonalitatea cu care ne adresăm, la mimica și gestica noastră.Acestea pot face diferența în cele mai multe cazuri. 

Prof. Psihopedagog  Anghel Elisabeta Elena

Jocuri utile pentru părinți atunci când zilele ploioase ne țin în casă.

Jocuri utile pentru părinți, atunci când zilele ploioase ne țin în casă.

Crearea unui mediu în care copilul se poate exprima conduce firesc la apariția acestuia fără prea multe intervenții din partea noastră a părinților. Jocurile pe care le facem cu copilul nostru pot ajuta și chiar rezolva unele „întârzieri” în apariția limbajului. Manipularea unei cărticele pentru copii poate fi un joc plăcut pentru acesta dar și o metodă excelentă de a mai învăța. A arăta este o modalitate a copilului să ne demonstreze ceea ce a acumulat – învățat.

Cereți copilului să vă arate anumite imagini pe cărți reviste, chiar reviste publicitare.

Începeti cu imagini ale obiectelor cunoscute. Folosiți carți numai cu o imagine pe pagină, apoi treceti la imagini cu doua obiecte pe pagina dintre care îi cereți copilului să aleagă una. Lăudați reușita.

Folositi imagini de jucarii luate din reviste vechi și alcătuiți un album în care lipiți obiecte familiare. Puteți folosi versuri scurte care să conțină denumirea de obiecte cunoscute pe care copilul trebuie să le indice și să le numească. Dacă nu exista dificultăți în indicarea obiectelor, dar apar greutăți în indicarea imaginilor acelor obiecte, lipiti imaginea chiar pe obiectul respectivde exemplu: lipiti imaginea unui măr pe un măr adevărat și astfel i se va ușura copilului asocierea.

Pentru a facilita trecerea de la cunoașterea în planul tridimensional la recunoasterea imaginii bidimensionale, la obiecte mici, de exemplu acestea pot fi lipite pe o hartie (lipiti o bomboana). Faceți fotografii ale obiectelor din mediul copilului și folosiți-le pe acestea.

Arătarea a cel puțin 3 părți ale propriului corp poate fi un nou joc pe care să-l faceți cu copilul de 1-2 ani.

Întrebați-l ”unde e …tau”. Luați mâna copilului ți duceți-i-o la respectiva parte a corpului (ex.:la nas). Spuneți:”ăsta e nasul tău”, după care îl întrebati din nou: ”unde e nasul tău?”. Treptat, reduceți ajutorul fizic până când copilul arată singur partea de corp cerută. Faceți-l pe copil să arate și parți ale corpului la mamă: ”unde e nasul mamei?”. Când copilul execută comanda îi spunem: ”da!, bravo, ăsta e nasul”. Repetați cuvântul. Folosiți o oglindă și stați lângă copil. La început, faceți-l să imite gesturile. Când atingeți diferite părți ale corpului, după care îl lăsați pe el singur. Numiți o parte a corpului și așteptați ca el să o atingă. Învățați copilul pe rân părțile faței corpului, numai o singură parte din corp și numai când sunteți sigur că știe bine părțile predate anterior, adaugați și altele. Numiti cele mai importante parți ale corpului când îi faceți baie copilului; aceasta îl va ajuta să se obișnuiască mai bine cu cuvintele și semnificația lor.

Anghel Elisabeta Elena

Profesor psihopedagog.