DEFICIENȚE MULTIPLE –
POLIHANDICAPUL
Prin deficiențe multiple – polihandicapul, se înţelege existenţa a două
sau mai multe forme de deficiențe, asociate la aceeaşi persoană, însoţite de o varietate
de tulburări. Diversitatea tulburărilor este dependentă de gravitatea acestora
şi de numărul simptomelor care sunt asociate într-o formă de bază de tip sindrom. De aceea, integrarea şcolară se
realizează diferit, în cele mai bune situaţii, parţial sau total, în funcţie de
profunzimea deficienței.
În cazul polihandicapului, avem de-a
face cu deficiențe severe sau profunde, fie într-un palier al activităţilor
fizice şi psihice, fie cu dificultăţi în toate componentele principale ale
activităţii psihofizice. Dar, putem întâlni şi handicapuri singulare, reunite,
şi care pot fi, insă, extrem de grave (profunde) şi la care componenta afectată
este deteriorată total şi pe toate secvenţele acesteia. Astfel, apar disfuncţionalităţi
la nivel organic, care pot să afecteze, negativ, planul psihic general.
Aşadar, deficiențele multiple se găsesc
în majoritatea sindroamelor deficienței de intelect, în unele deficiențe fizice
şi în deficiențe senzoriale, dar mai ales în cazul asocierii acestora. Dintre
acestea, le vom reţine pe cele mai importante, cum sunt: sindroml down, surdo-cecitatea
și autismul.
Sindromul
Down
Acest sindrom a fost descris, în anul
1866, de Langdon Down (1828 – 1896)[1],
şi se caracterizează prin triada: dismorfie
particulară, intarziere mintală şi aberaţie cromozomială
Acest
sindrom mai poartă denumirea de „trisomia 21” din cauza apariţiei unui cromozom
în plus, în perechea a-21-a, astfel încat se ajunge la 47 în loc de 46
cromozomi. Dat fiind dificultăţile de dezvoltare, subiecţii respectivi se
încadrează în categoria de handicap sever sau profund şi foarte rar în
debilitatea mintală.[2]
Autismul
Termenul de „autism” este derivat din
cuvântul grecesc „autos”, care înseamnă „sine însuși”. Acest termen
a fost pentru prima oară introdus în psihiatrie în anul
1911 de către
E. Bleuler, în lucrarea sa „Grupa schizofrenicilor”[3], pentru
a desemna pierderea de către pacient a contactului cu realitatea, efectul fiind
acela al imposibilității ori al dificultății totale de comunicare cu ceilalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu